Destin necunoscut (+3)

(2009)                                                             

Destin necunoscut

Îmi privesc palmele goale, străbătute                                                                                     De linii fine ce alcătuiesc reţele                                                                                               Sunt calde, primitoare şi atât de tăcute!                                                                                 Nu-ţi pot spune povestea mea prin ele…

Analizez în imaginea reflectată în oglindă                                                                             Chipul încruntat, ochii umezi şi mari                                                                                     Mă uimeşte buza inferioară răsfrântă                                                                                     Ce tremură şi îşi pierde catifelarea când răsari                                                                     Din buchetul de gânduri şi fiori ce m-alintă…

Destin necunoscut, ce-mi conspiri în taină?                                                                           Drumuri tihnite sau furtuni ce răstoarnă?                                                                             Amestec de nuanţe sau unicitate                                                                                           Pentru viitorul ce îl voi străbate?                                                                                             Eşti legat de mine şi eşti atât de departe…                                                                                           

Nebunie                                                                                                                                  

E atât de fragilă şi de subţire                                                                                                     Graniţa ce separă normalul de nebunie!                                                                                 E aşa provocatoare şi comodă renunţarea,                                                                               Pierderea minţii, uitarea, cedarea!                                                                                                                                                                                                                                               
E înfiorător de tentantă indiferenţa                                                                           
De sine, de lume, de viaţă, de moarte                                                                      
Şi te poate răsfăţa în iluzii absenţa                                                                                           Raţiunii, ce stă între vis şi realitate                                                              

Nebunia îţi alungă durerile, teama                                                                                         Îţi ascunde răul ce adesea te apasă                                                                                        
Nemulţumirile se pierd în a neştiinţei plasă                                                                             Ce amestecă ritmic comedia cu drama                                                                                     

Ţelurile ce ţi-au guvernat traiul                                                                                               Şi principiile ce îţi motivau credinţa                                                                                         În a nebuniei învolburare îşi pierd graiul                                                                               Şi în tine piere, încărcătoare, conştiinţa

Atâta linişte şi pace în suflet                                                                                                       Şi un zâmbet aşa curat şi clar ascunde                                                                                     Nebunul ce pierde în geamăt şi urlet                                                                                       Ale efemerităţii şi ambiţiilor unde!                                                                                           

Într-o minunată magie a visului                                                                                             Nebunii îşi clătesc dorinţele ascunse                                                                                         Şi în eliberarea dulce a râsului                                                                                                   Îşi îngrămădesc motivele nepătrunse                                                                                       De ură şi chinuri, urzitoarele plânsului  

    

Stingere…                                                  

Flăcări incandescente fâlfâie ameninţând                                                                             Să înghită în căldura lor amintirea                                                                                         Înrămată a gândurilor de tine ucigând                                                                                     Într-un mod nedorit şi temut iubirea  

Între noi s-au săpat falii de îndoială                                                                                       Între vorbele noastre se împleteşte tăcerea                                                                           Muţenia ne cufundă, şi din prea multă sfială                                                                           Ne complăcem în ea imaginând plăcerea  

Ne supraestimăm, suntem prea umani                                                                                     Pentru a reuşi la nesfârşit să ignorăm adevărul:                                                                   Distanţa a interpus între noi mii de ani                                                                                   De gândiri diferite, şi încet piere dorul  

Bariera emoţiilor întâlnite în coliziune                                                                                     E organică, iar evoluţia ne marchează distinct                                                                       Ne ameninţă totul închipuit o fisiune                                                                                     Ce va genera sfârşitul de noi fără descânt  

De ce să continuăm să ne rănim reciproc                                                                                 Şi să folosim amintirea de noi să menţinem                                                                             Un vis invalid, şi cu lipsă de echivoc                                                                                         Să alimentăm focul palid? Să-l stingem  

E prea târziu să mai reparăm                                                                                                   Greşelile (i)mature ce ne îndepărtează                                                                                     Temerile nu ne-au permis să purtăm                                                                                       Visul ăsta departe de tot ce agasează  

Cufundă-ţi degetele în izvorul acceptării                                                                                 Şi lasă picăturile să stingă cărbunii                                                                                           Ce-au rămas înecăcioşi din căldura înfiorării                                                                         Ce ne îndemna să ne iubim ca nebunii  

Apoi, îndepărtează-te fără a privi                                                                                           O clipă în urmă cu regret sau durere                                                                                         Încetează să crezi că nu vei mai iubi                                                                                         Bucură-te: lumea abundă-n preaplin de plăcere…             

 

Puterea gastronomiei                                                                                            

Hipnotizată de mişcarea consistent lentă                                                                               A şerbetului gros ce alunecă pe tort                                                                                       Anticipez desfătarea papilelor gustative, şi atentă                                                               Îmi tremur nările şi sorb dulce ameţitorul miros   

Moliciunea elastică a cărnii, învelită                                                                                         În amestecul omogen de ou şi făină                                                                                         Se pierde într-o crustă crocantă pe plită                                                                               Şi pe farfuria întinsă apoi se alină   

Aburii calzi şi îmbietori ai lichidului cremos                                                                           În care dansează legumele colorate                                                                                         Îţi condimentează clipele mate                                                                                                Şi îţi stimulează gustul de frumos   

Cafeaua rece şi înviorătoare                                                                                                       În care, cu generozitate, lapte şi zahăr ai pus                                                                         Te schimbă, cumva înlătură a gândului paloare                                                                   Şi te face să te bucuri de al soarelui apus   

Atâtea alte minunăţii, opere de artă                                                                                         Ce se cuprind în gastronomie                                                                                                   Te fac să conştientizezi că, deşi-i deşartă,                                                                               Viaţa îţi poate oferi câte un strop de bucurie                                                                           Sau un polonic de viu într-o clipă moartă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s