Azi si maine (+4)

(2010)                                                                                                                                    

Un nimeni al nimănui…

Pielea palidă, ochii stinşi, buzele crăpate,                                                                             Hainele zdrenţuite, voinţa sfârşită,                                                                                         Îl înfăţişează ca promis morţii apropiate                                                                               Şi stârnesc dispreţ, silă sau milă amuţită

Părul încâlcit şi împletit cu praf           
Îi acoperă obrajii şi umerii lăsaţi                                                                                             Mersul împleticit şi cuvântul ”jaf”                                                                                            
Rostit de gura severă, grăbesc paşii întârziaţi                                                                      

O viaţă strivită ca sute, mii, milioane                                                                                       Nu e-n stare nepăsarea şi teama absurdă să gonească                                                         E nevoie de nemişcare, doar aparenţa morţii o să reuşească                                               Indiferenţa întreţinută şi susţinută să răstoarne                                                          

Bărbatul cu pardesiu şi ceas de aur                                                                                         Nu întoarce capul pentru prefăcătoria neobservării                                                             Încărcat de dezgust, regretă c-a preferat trotuarul                                                              În locul maşinii, pentru ora plimbării                                                                                  

Cei mai mulţi îşi amintesc de grijile de acasă                                                                           Şi de faptul că au uitat o clipă că se grăbesc                                                                           În a scuzelor de sine neapăsătoare plasă                                                                                 Se prind cu plăcere atunci când îl zăresc                                                                                

Unii încetinesc, oscilând între ideea de a-i oferi un ban                                                         Şi aceea de a-şi vedea de drum, că o fi vreun nebun                                                               Că doar cerşetorii îşi întind mâna în drum                                                                               Nu se plimbă încolo şi încoace, fără ţel, în van                                                                      

Câţiva dintre ei se apropie, se întind sfioşi                                                                               Şi-i strecoară-n buzunare sau palme hârtii valoroase                                                       Însă, el le zâmbeşte absent, şi cu mâini colţuroase                                                                 Le înapoiază pomana, iar ei pleacă neputincioşi                                                                  

Şi apoi, într-o seară ca orişicare alta                                                                                       Foamea şi setea îşi fac simţite prezenţa                                                                                 Şi cedarea cunoştinţei ce sfidează indiferenţa                                                                         Adoarme-n nesimţirea ce anunţă veşnică absenţa…

 

Azi şi mâine

Azi te ascult, te cred, te leagăn                                                                                                   În visele minţii şi în fiorii trupului                                                                                             Mâine te sorb, te fixez, te seamăn                                                                                           În pielea-mi sărată şi în plasele gândului                                                                                                                                                                                                                                      Azi te urmez, te îmbrac, te ating                                                                                               Pe suprafeţele şi în adâncurile sensibile                                                                                 Mâine te ud, te ador, te plâng                                                                                                   În tăcerile-mi lungi şi-n pauzele tangibile 

Azi te adulmec, te cuget, te ascund                                                                                         În conştiinţă, în organe, fluide, carne şi oase                                                                         Mâine te păstrez, te gust, te afund                                                                                             În mlaştinile şi nisipurile înţelepciunii-mi hidoase

Azi te aştept, te mestec, te ameţesc                                                                                           În vârtejul şi-n valurile mărilor de credinţă                                                                           Mâine te răsfăţ, te implor, te privesc                                                                                       În punctele de puritate din neliniştita-mi fiinţă 

Azi te chem, te caut, te simt                                                                                                       În reţeaua de cute şi linii ce-mi străbat învelişul                                                                   Mâine te scuip, te am, te alint                                                                                                 În grinzile şi plăcile ce-mi susţin acoperişul 

Azi te cuprind, te deschid, te doresc                                                                                           În cutremurul de emoţii şi căldură introvertită                                                                       Mâine te tratez, te spăl, te urăsc                                                                                               În plecările şi revenirile de nehotărâtă 

Azi te cerşesc, te visez, te regret                                                                                                 În clipele de iubire amorţită şi unică                                                                                       Mâine te resping, te înalţ, te întrec                                                                                         În cursele ameţitoare de răzvrătită 

Azi te cânt, te alunec, te împing                                                                                               Pe panta de idei şi planuri îndrăzneţe                                                                                     Mâine te izolez, te sufoc, te înving                                                                                         Pe ringul mîndriei, plin de cenuşă şi zdrenţe 

Azi te vreau, te satur, te uimesc                                                                                               Pe culmile sufocării de fericire prea multă                                                                               Mâine te uit, te amintesc, te iubesc                                                                                           Pe tot, pe nimic, pe salteaua mută…

 

Pentru ceea ce eşti

Pentru ceea ce eşti aş vinde o bucată                                                                                         De viaţă şi o fărâmă de bine aerat.                                                                                           Pentru licărul din ochii tăi aş nimici o curată                                                                       Credinţă în visul sângelui neîntinat. 

Pentru ceea ce îmi refuzi aş sufoca între pietre                                                                       Respiraţia caldă a unui gând pur şi simplu.                                                                             Pentru ceea ce crezi aş tăia în regrete                                                                                       Curentul conştiinţei unui răsărit ambiguu. 

Pentru ceea ce posezi aş sădi mii de pajişti                                                                             Cu umilire de sine şi înălţare de noi.                                                                                 Pentru ceea ce promiţi aş pierde în miraj de mlaştini                                                             Simţul realităţii ce mă întreabă ”şi apoi ?” …

 

Dezintegrare … 

Malurile se surpă, nisipul e aspru…                                                                                         Praful se răsfiră în aerul vânturat.                                                                                           Vederea se împăienjenează, totul e întunecat.                                                                       Tânjeşti spre pacea ce conturează un astru…

Pereţii se dărâmă, stâlpii se prăbuşesc…                                                                                 Ameţeala se înteţeşte, bătăile se răresc.                                                                                 Cerul se sufocă în cenuşiul furtunii…                                                                                     Voinţa se pierde în alţii sau în unii. 

Paşii se împotmolesc, pielea se usucă.                                                                                     Părul se subţiază, carnea se înmoaie.                                                                                       Mâncarea îţi pierde gustul, în evaporare                                                                                 Apa se pierde, şi corpul încet moare. 

Hainele se zdrenţuiesc, scoarţa se desprinde…                                                                       Venele plesnesc, oasele îşi pierd măduva vie.                                                                           Visele apun, focul interior se stinge…                                                                                 Cântecul se sfârşeşte, adormirea te îmbie. 

Ţi se dezintegrează carcasa şi conţinutul,                                                                               Se alterează în scurgerea lentă a timpului…                                                                           Te pierzi uneori încet, alteori cu viteza gândului                                                                     În ciclul vieţii trăite ce anunţă sfârşitul…

 

Zodia mea

E zodia himerelor                                                                                                                  
Ţesute cu emoţii şi sensibilitate excesivă                                                                                 E zodia empatiei şi a efemerelor                                                                                                 Vise întreţinute cu iubire implozivă 

E zodia fluctuaţiilor                                                                                                                    
Dorite, nedorite şi a tăcerii mormântale                                                                                   E zodia absenţelor                                                                                                                    
De cuvinte utile în momente normale

E zodia suferinţei                                                                                                              
Mascată de răceală şi indiferenţă                                                                                             E zodia nostalgiei şi a credinţei                                                                                                 În veşnicie, în iubire şi în clemenţă                                                                                          

E zodia sufletului                                                                                                              
Încărcat de amintiri neiertate de timp                                                                                       E zodia gândului                                                                                                                
Călător în minte luni şi ani la rând 

E ancorată de semnul racului                                                                                                   Şi apartenenţa la apă îi insuflă profunzimea                                                                           E un tribut al săracului                                                                                                              
Ce nu iartă şi nu uită ce-i oferă lumea…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s