Nu te sfii să te sfărâmi

Gândurile mi se crispează
Când ating umărul tău,
Izvor de osoasă putere pulsând
Sub paloarea-i hipnotică. Sfidează,
Da, sfidează sanitatea al meu
Vis de obsesivă şi posesivă iubire. Îngânând
Refrene de melodie răsfrântă în buzele tale
Pline de roşu sângeriu şi cute, diafane petale
Se desprind din floarea anilor trecuţi prin mine.
Acceptă-mi darul, iubite, şi ale tale
Lacrimi scurse din amărăciune depune
În potirul sidefat ce-n pieptu-mi să se imprime
Începe uşor-uşor.
O sculptură nebănuită
Desprinsă din stângăcia unui vis sublim
Şi absurd de amor.
În desiş, pitită
Dincolo de sticla ferestrei mele, pierde un suspin
O femeie din al cărei căuş am sorbit pelin.
Cândva am crezut-o eu, extenuată în aşteptare
                             Şi zbatere-n pânze ţesute dintr-o râvnită desfătare:                            Capul ei apăsat, şi apărat, pe umărul tău.
Târziu am înţeles, ea-i fiica unui hău
De teroare în care tu, pierdut, eşti dorit mereu.
Nu te sfii să te sfărâmi, visul meu…
Ştiu, porţelanul prea fin
E destinat ruinării,
Ca ruperii lujerul celui mai preţios crin.

The photo’s source

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s