Visare… (+ 2)

(2009) 

Visare…

Mă răsfăţ pe sofa de gânduri protectoare,
În mângâiere desfat neregulatele dorinţe
Mă joc regulat în spaţiul viselor goale
Şi presar, în solul fertil de ţeluri, seminţe

Mă oglindesc în împreunare clară de atingeri,
Afund în oceanul uitării efemeritatea clipelor
Tresar cu înfiorare la ale gheţii desprinderi
Şi te agăţ deasupra altarului nopţilor
Apoi sting în ceaţa rece ale minţii aprinderi

Te caut în încleştarea dureroasă a degetelor,
Te adulmec în morbida muzică a înserării
Te posed în noianul îmbălsămat al viselor
Ce se pierd în obscuritatea ploioasă a zării

 

Lumea şi schimbarea

Mă dor ochii sau imaginile dor,
Trupul mi-e frânt sau mintea pierdută?
Plâng pe dinafară sau pe dinăuntru,
Sunt învingătoare sau mă dau bătută?

Depinde de moment şi de circumstanţe,
Clipele-s înşelătoare şi pline de nuanţe
Ce vezi şi crezi se poate dovedi neavenit
Din adorat, cu uşurinţă, poţi deveni hăituit

Într-un dans clepsidrant se modelează situaţiile
Comediile evoluează în drame şi uşor conspiraţiile
Se pot dovedi benefice, deşi se voiau dăunătoare
Ce azi poate da viaţă, mâine poate să omoare

E fascinantă schimbarea şi lipsită de plictiseală
Ne piperează tragic viaţa, ne uşurează de agoniseală
Evoluţia e asociată permanent cu involuţia
Şi pacea poate fi, uneori, sinonimă cu revoluţia

Într-un ritm ameţitor şi oarecum previzibil
Se desfăşoară, pe scena vieţii, lumea cu ale ei taine
Pe Terra, totu-i agasant şi invizibil
Acum se ridică vieţi ca apoi să se răstoarne

 

Teatralitate-n realitate

Cortina a picat, învolburându-şi mătasea
Veşmintele de catifea, teatrale, sunt smulse
Mintea, o clipă concentrată, îşi reia frământarea
Şi din nou se urzesc planuri ascunse

Zâmbetul cald afişat spectatorilor
E alungat în colţuri de o grimasă crudă
Parfumul vocii ce credeai că subjugă
E înghiţit de nemulţumirea ploilor
Ce strică machiajul şi urâţeşte astă gură

Farmecul emanat ce uimea mulţimea
În cerinţe absurde de vedetă se evaporă
Inocenţa ce sfida prostia şi isteţimea
Se risipeşte în nori grei, în diasporă

Pasiunea evidentă şi gesturile copilăreşti
Se fărâmiţează în aroganţă rafinată
Părul, perdea de satin, şi ochii calzi cereşti
Se aruncă-n scuturări violente şi luciri diavoleşti
Ce îngrozesc sau scârbesc şi nimic util nu-nvaţă

Astfel, teatralitatea continuă dincolo de scenă
Şi piesa se pierde în tragedia comică din viaţă
Actori sau oameni simpli, deseori, au trenă
Ce împiedică pe unii şi pe alţii îi răsfaţă

Măştile de pene, nuanţe şi pietre preţioase
Aplicate delicat pe suporturi de sticlă sau pânze ceroase
Sunt misterioase, înfiorătoare, hidoase ori frumoase
Căci, doar cele ale firii sunt periculoase…

Azi si maine (+4)

(2010)                                                                                                                                    

Un nimeni al nimănui…

Pielea palidă, ochii stinşi, buzele crăpate,                                                                             Hainele zdrenţuite, voinţa sfârşită,                                                                                         Îl înfăţişează ca promis morţii apropiate                                                                               Şi stârnesc dispreţ, silă sau milă amuţită

Părul încâlcit şi împletit cu praf           
Îi acoperă obrajii şi umerii lăsaţi                                                                                             Mersul împleticit şi cuvântul ”jaf”                                                                                            
Rostit de gura severă, grăbesc paşii întârziaţi                                                                      

O viaţă strivită ca sute, mii, milioane                                                                                       Nu e-n stare nepăsarea şi teama absurdă să gonească                                                         E nevoie de nemişcare, doar aparenţa morţii o să reuşească                                               Indiferenţa întreţinută şi susţinută să răstoarne                                                          

Bărbatul cu pardesiu şi ceas de aur                                                                                         Nu întoarce capul pentru prefăcătoria neobservării                                                             Încărcat de dezgust, regretă c-a preferat trotuarul                                                              În locul maşinii, pentru ora plimbării                                                                                  

Cei mai mulţi îşi amintesc de grijile de acasă                                                                           Şi de faptul că au uitat o clipă că se grăbesc                                                                           În a scuzelor de sine neapăsătoare plasă                                                                                 Se prind cu plăcere atunci când îl zăresc                                                                                

Unii încetinesc, oscilând între ideea de a-i oferi un ban                                                         Şi aceea de a-şi vedea de drum, că o fi vreun nebun                                                               Că doar cerşetorii îşi întind mâna în drum                                                                               Nu se plimbă încolo şi încoace, fără ţel, în van                                                                      

Câţiva dintre ei se apropie, se întind sfioşi                                                                               Şi-i strecoară-n buzunare sau palme hârtii valoroase                                                       Însă, el le zâmbeşte absent, şi cu mâini colţuroase                                                                 Le înapoiază pomana, iar ei pleacă neputincioşi                                                                  

Şi apoi, într-o seară ca orişicare alta                                                                                       Foamea şi setea îşi fac simţite prezenţa                                                                                 Şi cedarea cunoştinţei ce sfidează indiferenţa                                                                         Adoarme-n nesimţirea ce anunţă veşnică absenţa…

 

Azi şi mâine

Azi te ascult, te cred, te leagăn                                                                                                   În visele minţii şi în fiorii trupului                                                                                             Mâine te sorb, te fixez, te seamăn                                                                                           În pielea-mi sărată şi în plasele gândului                                                                                                                                                                                                                                      Azi te urmez, te îmbrac, te ating                                                                                               Pe suprafeţele şi în adâncurile sensibile                                                                                 Mâine te ud, te ador, te plâng                                                                                                   În tăcerile-mi lungi şi-n pauzele tangibile 

Azi te adulmec, te cuget, te ascund                                                                                         În conştiinţă, în organe, fluide, carne şi oase                                                                         Mâine te păstrez, te gust, te afund                                                                                             În mlaştinile şi nisipurile înţelepciunii-mi hidoase

Azi te aştept, te mestec, te ameţesc                                                                                           În vârtejul şi-n valurile mărilor de credinţă                                                                           Mâine te răsfăţ, te implor, te privesc                                                                                       În punctele de puritate din neliniştita-mi fiinţă 

Azi te chem, te caut, te simt                                                                                                       În reţeaua de cute şi linii ce-mi străbat învelişul                                                                   Mâine te scuip, te am, te alint                                                                                                 În grinzile şi plăcile ce-mi susţin acoperişul 

Azi te cuprind, te deschid, te doresc                                                                                           În cutremurul de emoţii şi căldură introvertită                                                                       Mâine te tratez, te spăl, te urăsc                                                                                               În plecările şi revenirile de nehotărâtă 

Azi te cerşesc, te visez, te regret                                                                                                 În clipele de iubire amorţită şi unică                                                                                       Mâine te resping, te înalţ, te întrec                                                                                         În cursele ameţitoare de răzvrătită 

Azi te cânt, te alunec, te împing                                                                                               Pe panta de idei şi planuri îndrăzneţe                                                                                     Mâine te izolez, te sufoc, te înving                                                                                         Pe ringul mîndriei, plin de cenuşă şi zdrenţe 

Azi te vreau, te satur, te uimesc                                                                                               Pe culmile sufocării de fericire prea multă                                                                               Mâine te uit, te amintesc, te iubesc                                                                                           Pe tot, pe nimic, pe salteaua mută…

 

Pentru ceea ce eşti

Pentru ceea ce eşti aş vinde o bucată                                                                                         De viaţă şi o fărâmă de bine aerat.                                                                                           Pentru licărul din ochii tăi aş nimici o curată                                                                       Credinţă în visul sângelui neîntinat. 

Pentru ceea ce îmi refuzi aş sufoca între pietre                                                                       Respiraţia caldă a unui gând pur şi simplu.                                                                             Pentru ceea ce crezi aş tăia în regrete                                                                                       Curentul conştiinţei unui răsărit ambiguu. 

Pentru ceea ce posezi aş sădi mii de pajişti                                                                             Cu umilire de sine şi înălţare de noi.                                                                                 Pentru ceea ce promiţi aş pierde în miraj de mlaştini                                                             Simţul realităţii ce mă întreabă ”şi apoi ?” …

 

Dezintegrare … 

Malurile se surpă, nisipul e aspru…                                                                                         Praful se răsfiră în aerul vânturat.                                                                                           Vederea se împăienjenează, totul e întunecat.                                                                       Tânjeşti spre pacea ce conturează un astru…

Pereţii se dărâmă, stâlpii se prăbuşesc…                                                                                 Ameţeala se înteţeşte, bătăile se răresc.                                                                                 Cerul se sufocă în cenuşiul furtunii…                                                                                     Voinţa se pierde în alţii sau în unii. 

Paşii se împotmolesc, pielea se usucă.                                                                                     Părul se subţiază, carnea se înmoaie.                                                                                       Mâncarea îţi pierde gustul, în evaporare                                                                                 Apa se pierde, şi corpul încet moare. 

Hainele se zdrenţuiesc, scoarţa se desprinde…                                                                       Venele plesnesc, oasele îşi pierd măduva vie.                                                                           Visele apun, focul interior se stinge…                                                                                 Cântecul se sfârşeşte, adormirea te îmbie. 

Ţi se dezintegrează carcasa şi conţinutul,                                                                               Se alterează în scurgerea lentă a timpului…                                                                           Te pierzi uneori încet, alteori cu viteza gândului                                                                     În ciclul vieţii trăite ce anunţă sfârşitul…

 

Zodia mea

E zodia himerelor                                                                                                                  
Ţesute cu emoţii şi sensibilitate excesivă                                                                                 E zodia empatiei şi a efemerelor                                                                                                 Vise întreţinute cu iubire implozivă 

E zodia fluctuaţiilor                                                                                                                    
Dorite, nedorite şi a tăcerii mormântale                                                                                   E zodia absenţelor                                                                                                                    
De cuvinte utile în momente normale

E zodia suferinţei                                                                                                              
Mascată de răceală şi indiferenţă                                                                                             E zodia nostalgiei şi a credinţei                                                                                                 În veşnicie, în iubire şi în clemenţă                                                                                          

E zodia sufletului                                                                                                              
Încărcat de amintiri neiertate de timp                                                                                       E zodia gândului                                                                                                                
Călător în minte luni şi ani la rând 

E ancorată de semnul racului                                                                                                   Şi apartenenţa la apă îi insuflă profunzimea                                                                           E un tribut al săracului                                                                                                              
Ce nu iartă şi nu uită ce-i oferă lumea…

Destin necunoscut (+3)

(2009)                                                             

Destin necunoscut

Îmi privesc palmele goale, străbătute                                                                                     De linii fine ce alcătuiesc reţele                                                                                               Sunt calde, primitoare şi atât de tăcute!                                                                                 Nu-ţi pot spune povestea mea prin ele…

Analizez în imaginea reflectată în oglindă                                                                             Chipul încruntat, ochii umezi şi mari                                                                                     Mă uimeşte buza inferioară răsfrântă                                                                                     Ce tremură şi îşi pierde catifelarea când răsari                                                                     Din buchetul de gânduri şi fiori ce m-alintă…

Destin necunoscut, ce-mi conspiri în taină?                                                                           Drumuri tihnite sau furtuni ce răstoarnă?                                                                             Amestec de nuanţe sau unicitate                                                                                           Pentru viitorul ce îl voi străbate?                                                                                             Eşti legat de mine şi eşti atât de departe…                                                                                           

Nebunie                                                                                                                                  

E atât de fragilă şi de subţire                                                                                                     Graniţa ce separă normalul de nebunie!                                                                                 E aşa provocatoare şi comodă renunţarea,                                                                               Pierderea minţii, uitarea, cedarea!                                                                                                                                                                                                                                               
E înfiorător de tentantă indiferenţa                                                                           
De sine, de lume, de viaţă, de moarte                                                                      
Şi te poate răsfăţa în iluzii absenţa                                                                                           Raţiunii, ce stă între vis şi realitate                                                              

Nebunia îţi alungă durerile, teama                                                                                         Îţi ascunde răul ce adesea te apasă                                                                                        
Nemulţumirile se pierd în a neştiinţei plasă                                                                             Ce amestecă ritmic comedia cu drama                                                                                     

Ţelurile ce ţi-au guvernat traiul                                                                                               Şi principiile ce îţi motivau credinţa                                                                                         În a nebuniei învolburare îşi pierd graiul                                                                               Şi în tine piere, încărcătoare, conştiinţa

Atâta linişte şi pace în suflet                                                                                                       Şi un zâmbet aşa curat şi clar ascunde                                                                                     Nebunul ce pierde în geamăt şi urlet                                                                                       Ale efemerităţii şi ambiţiilor unde!                                                                                           

Într-o minunată magie a visului                                                                                             Nebunii îşi clătesc dorinţele ascunse                                                                                         Şi în eliberarea dulce a râsului                                                                                                   Îşi îngrămădesc motivele nepătrunse                                                                                       De ură şi chinuri, urzitoarele plânsului  

    

Stingere…                                                  

Flăcări incandescente fâlfâie ameninţând                                                                             Să înghită în căldura lor amintirea                                                                                         Înrămată a gândurilor de tine ucigând                                                                                     Într-un mod nedorit şi temut iubirea  

Între noi s-au săpat falii de îndoială                                                                                       Între vorbele noastre se împleteşte tăcerea                                                                           Muţenia ne cufundă, şi din prea multă sfială                                                                           Ne complăcem în ea imaginând plăcerea  

Ne supraestimăm, suntem prea umani                                                                                     Pentru a reuşi la nesfârşit să ignorăm adevărul:                                                                   Distanţa a interpus între noi mii de ani                                                                                   De gândiri diferite, şi încet piere dorul  

Bariera emoţiilor întâlnite în coliziune                                                                                     E organică, iar evoluţia ne marchează distinct                                                                       Ne ameninţă totul închipuit o fisiune                                                                                     Ce va genera sfârşitul de noi fără descânt  

De ce să continuăm să ne rănim reciproc                                                                                 Şi să folosim amintirea de noi să menţinem                                                                             Un vis invalid, şi cu lipsă de echivoc                                                                                         Să alimentăm focul palid? Să-l stingem  

E prea târziu să mai reparăm                                                                                                   Greşelile (i)mature ce ne îndepărtează                                                                                     Temerile nu ne-au permis să purtăm                                                                                       Visul ăsta departe de tot ce agasează  

Cufundă-ţi degetele în izvorul acceptării                                                                                 Şi lasă picăturile să stingă cărbunii                                                                                           Ce-au rămas înecăcioşi din căldura înfiorării                                                                         Ce ne îndemna să ne iubim ca nebunii  

Apoi, îndepărtează-te fără a privi                                                                                           O clipă în urmă cu regret sau durere                                                                                         Încetează să crezi că nu vei mai iubi                                                                                         Bucură-te: lumea abundă-n preaplin de plăcere…             

 

Puterea gastronomiei                                                                                            

Hipnotizată de mişcarea consistent lentă                                                                               A şerbetului gros ce alunecă pe tort                                                                                       Anticipez desfătarea papilelor gustative, şi atentă                                                               Îmi tremur nările şi sorb dulce ameţitorul miros   

Moliciunea elastică a cărnii, învelită                                                                                         În amestecul omogen de ou şi făină                                                                                         Se pierde într-o crustă crocantă pe plită                                                                               Şi pe farfuria întinsă apoi se alină   

Aburii calzi şi îmbietori ai lichidului cremos                                                                           În care dansează legumele colorate                                                                                         Îţi condimentează clipele mate                                                                                                Şi îţi stimulează gustul de frumos   

Cafeaua rece şi înviorătoare                                                                                                       În care, cu generozitate, lapte şi zahăr ai pus                                                                         Te schimbă, cumva înlătură a gândului paloare                                                                   Şi te face să te bucuri de al soarelui apus   

Atâtea alte minunăţii, opere de artă                                                                                         Ce se cuprind în gastronomie                                                                                                   Te fac să conştientizezi că, deşi-i deşartă,                                                                               Viaţa îţi poate oferi câte un strop de bucurie                                                                           Sau un polonic de viu într-o clipă moartă

Scriu (+6)

Notă descriptivă: Deşi am început să scriu poezie la scurt timp după ce am marcat un deceniu de existenţă în viaţa curentă, complet reprezentative şi substanţiale simt doar poemele scrise în ultimii 3-4 ani (şi acelea, selectiv).  Însă, există un soi de duioşie fluidă ce te acaparează atunci când răsfoieşti manuscrisele stângace, defectuoase şi puerile care-ţi conturează un mănunchi de euri trecute naive, visătoare şi patetice, şi…le conferi îngăduitor o sentinţă de ‘totuşi deţinătoare/anticipatoare de decentă şi durabilă genuinitate’…parţial, desigur. Din aproximativ 400 de poeme scrijelite cu peniţă lăuntrică de-a lungul timpului, aproximativ o treime mă definesc inexorabil, însă şi în celelalte încă sunt câteva ce mă ating…uşoare, docile, şi totuşi merituoase pentru o menţionare (colectivă doar, ce-i drept, nu individuală).

(2007)

Suflet 
Suflet… şoaptă profană sau sacră,                                                                                           
Trimisă din ceruri spre a zămisli viaţă?                                                                                
Lumină încătuşată în apă şi organic lut?                                                                                 …Dorit, adorat, temut şi urât. 

Care e înţelesul ce încerci a-l trimite,                                                                                       Când cei din juru-ţi nu vor a te simte?                                                                                   De ce eşti în trupu-mi latent ca vulcanii                                                                                   Şi vrei a erupe năvalnic cu anii                                                                                                 Ce se scurg ca nisipul fin din clepsidră,                                                                                     Şi vrei să te reflecţi ca soarele în oglindă? 

De ce mă frămânţi ca mâinile ce asudă                                                                                     Pe aluatul moale de cocă crudă?                                                                                             De ce zbuciumi în pieptu-mi sălbatice dureri?                                                                       Când nici măcar nu înţeleg ce, de fapt,  îmi ceri… 

Rebel, neîntinat, mă încălzeşti în taină                                                                                   Şi răzvrăteşti furtuni ce mai mă răstoarnă                                                                             Mă clatini ca vântul aprig ce-n munte                                                                                     Izbeşte cu furie a brazilor frunte 

 

Tu vrei ca esența ta să o descifrez
Ca pe-o taină?
Să te dezgolesc de raţiunea ce te-nfăşoară
Ca o haină?

Ştii tu, însă? Că un adânc mister
E înfiorător şi aţâţă al fiinţei zel
Numai când fireşte nu se zăreşte o cale
De a-l descifra, de a găsi acea eliberare
Ce duce la miezul ce-l alimentează
Pentru că fiinţa umană la neînţeles visează…

 

(2009)    

Vara                                                                                                                                  

Căldura leneşă ce se filtrează în tot trupul                                                                               Şi generează moleşeala şi starea de bine                                                                               Seninătatea azurie a cerului la îndepărtate mile                                                                     Jocul zgomotos al copiilor ce imită trenul sau lupul, 

Verdele îmbietor al ierbii crude pe câmpuri                                                                             Pietrele colorate, înnegrite de razele astrului auriu                                                               Frământarea asiduă a sapei în pământuri                                                                             Şi scăldatul răcoros în al apei râu, 

Şoaptele şi râsetele de la porţi spre înserare                                                                           Fluturările de basmale şi fuste pe bănci                                                                                   Generate de minţi coapte şi în continuă mişcare                                                                     De copii voioşi şi sănătoase ţărănci, 

Bâzâitul nesuferiţilor ţânţari în somnul odihnitor                                                                 Sudoarea ce se prelinge şi se pierde în ţesături                                                                   Pofta nebună de îngheţată şi-un dor călător                                                                       Ce te apucă deodată şi apoi se pierde în frânturi, 

Ritualul înnoptării într-un loc comun…un zid                                                                       Şi absorbirea temătoare a poveştilor cu strigoi                                                                     În timp ce mâinile decojesc seminţe febril                                                                               Ca gura sărată să le ronţăie apoi, 

Rufele clătite în albia râului vieţuit de cleni                                                                             Laptele proaspăt muls căruia îi sorbi spuma                                                                           Bobocii de raţă, pufoşi şi vicleni                                                                                                 Ce se leagănă în mers şi-şi şterpelesc râma, 

Sunt amintiri legate de-al vieţii mele anotimp                                                                       Vara…şi indiferent de distanţă şi timp                                                                                     Nu le-oi uita oriunde aş fi, oricât aş trăi                                                                                   Şi le-oi iubi până când aici nu voi mai fi 

 

Iubesc… 

Căldura dimineţii şi liniştea din noapte                                                                                 Cafeaua cu lapte şi aroma de caramel                                                                                   Sălbăticia naturii şi al Statelor drapel                                                                                     Ploaia caldă şi dialogul în şoapte                                                                                      

Câinii huski şi mustangul din Vest                                                                                          
Trandafirii albi şi culoarea verde închis                                                                                   Mirosul de copil şi râsul destins                                                                                                 Bumbacul absorbant şi viul interes 

Gândurile curate şi mulţumirea de sine                                                                                   Trenurile vechi şi destăinuirea                                                                                                 Sinceritatea neconvenţională şi înflorirea                                                                               Plimbările lungi şi starea de bine

Locurile vechi şi istoria lor                                                                                                         Să visez şi să pot să zbor                                                                                                         Să inspir emoţii celor ce mă inspiră                                                                                         Să posed şi să nu ştiu de milă

Nostalgia vremurilor trecute şi reînviate                                                                                 Prietenia alimentată cu sinceră voinţă                                                                                   Castelele misterioase şi câmpiile late                                                                                     Puterea de a naşte şi de a creşte o fiinţă 

Durerea răzleaţă ce-mi aminteşte ce-i bine                                                                             Mustrarea bine intenţionată ce mă menţine eu                                                                     Să cred neîndoielnic şi să ascult de mine                          
Scrisorile şi promisiunea ”mereu” 

Poveştile şi şniţelele calde                                                                                                          
Speranţa calmă şi gândul de Dumnezeu                                                                                   Lacrimile eliberatoare şi frunza ce cade                                                                                 Balsamul de rufe şi să fii al meu                                                                                               Şi-n tot ce iubesc e o parte din eu

   

Lejeritatea dorită  

Gândurile ce zboară spre tine acum                                                                                         Le simt amorţite, lejere, comune.                                                                                             Simţirile mele s-au pierdut pe drum                                                                                         Şi emoţiile brute, sălbatice, dure                                                                                             Au ars utopic, lăsând în urmă doar scrum                                                                             Şi o amprentă de regrete pure

Sălbăticia lichidului cald din vene                                                                                             S-a domolit dureros, nedorit.                                                                                                    
Fiorii dorinţelor, tremurul nestăpânit                                                                                     Sunt fade amintiri, clipiri de gene                                                                                           Efemere, neintense, uşor de gonit                                                                                           Căci iubirea mea pentru tine a murit                                                                                       Exact în felul în care am plănuit.                                                                                             Şi atunci…de ce nu simt mulţumire de sine? 

   

Marea 

Marea, imensitatea ei clară, albastră                                                                                     Mişcătoare şi-n stare de a înghiţi şi a ucide                                                                           Te încântă, te sperie şi dureros te învaţă                                                                                 Efemeritatea propriei fiinţe infime 

Acceptarea nostalgică ce ţi-o generează                                                                                   Pescăruşii zglobii ce străbat zarea albastră                                                                           Pictura cerului clar, refugiu ce fiinţa visează                                                                         Lipsitor de griji, calm tărăgănat ce relaxează 

Iluzia de nisip fin şi plăcut sub tălpi                                                                                         E spulberată, ce-i drept, în mod supărător                                                                             De scoicile îngropate-n el ce-ţi amintesc                                                                               Să nu-ţi lipseşti de papuc delicatul picior 

Mirosul de peşte nu e tocmai plăcut                                                                                         Însă, înveţi să-l ignori şi să te minunezi                                                                                 De bărci, de stânci, de un răsărit de soare                                                                               Ce cu noaptea-n cap te trezeşti ca să-l vezi 

Apa călduţă a marginii îţi răsfaţă trupu-n uitare                                                                 Şi orele se scurg ca nisipul în palmă                                                                                       Foamea se face simţită şi de oferta la gogoşi                                                                         Te decizi să profiţi chiar de la chioşc e coadă

Liniştea după-amiezii e o minune mare                                                                                   Freamătul se linişteşte şi acum poţi profita                                                                           De priveliştea falezei sau de o scufundare                                                                             Şi apoi de razele penetrante, pentru a te bronza 

În bezna ce aşterne noaptea, in vacarmul de pe plajă                                                         Generat de râsete şi dansuri la o terasă veselă                                                                     Te poţi strecura la mal în a colegei bluză largă                                                                       Şi poţi asculta zgomotul valurilor, lejeră                                                                             Pierzându-te într-o uitare de sine oarbă                                                                               Până descoperi alături de tine                                                                                                 Un câine bălos  ce sucul vrea să-ţi soarbă

 

Natura seducătoare  

Violenţa vântului îmi despică părul                                                                                           Asprimea frigului îmi sfâşie hainele                                                                                         Fierbinţeala nisipului îmi arde piciorul                                                                                     Umezeala ploii îmi îneacă dorul                                                                                              

Mirosul infiltrant al florilor de câmp                                                                                         Îmi inundă porii, îmi otrăveşte fiinţa                                                                                     Catifelarea atingerii firelor de iarbă pe trup                                                                           Îmi goleşte mintea, îmi anulează voinţa 

Gustul parfumat al murelor îmi răsfaţă gura                                                                         Foşnetul frunzelor mozaicate îmi aţâţă spiritul                                                                     Amestecul exploziv de culori îmi  abuzează retina                                                                 Şi mă minunez de al naturii blând farmec                                                                             Ce seduce, provoacă şi sfidează finitul…

          

 Scriu  

Scriu, mă eliberez de şuvoiul de regrete                                                                                   Ce se nasc în minte şi în al meu trup                                                                                         Scriu, mă desfac din a durerii pecete                                                                                         Mă înalţ o clipă în eraticul văzduh 

Scriu, şi ascund în literele conturate cu pixul                                                                           Neputinţa mea şi frustrantele temeri                                                                                         Scriu, îmi sculptez imperfecţiunea în sfinxul                                                                         De cuvinte unite în ritmi efemeri 

Scriu, ca să ascund disperarea crudă                                                                                     Ce mă stăpâneşte şi mă aprofundează                                                                                     Scriu, ca voinţa să poată să primeze                                                                                         În faţa poftei nesăbuite ce mă deformează

Scriu, din vârfurile degetelor arunc                                                                                           Pe o coală liniată, ale mele eşecuri                                                                                         Scriu, să pot apoi să mă cuprind                                                                                             Şi să pot limita ale dorinţei drepturi 

Scriu şi azi ca ieri şi poate ca mâine                                                                                         Cu litere încheg defectele conştientizate                                                                                   Scriu, sperând din nou că în mine                                                                                           Se va trezi încăpăţânarea deciziei asumate.

The photo’s source